COMUNICAT DE PRESĂ din data de 01.11.2016

Cu privire la modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru vătămări corporale în cazul accidentelor de circulaţie,

prevăzută în actul normativ care reglementează asigurarea R.C.A., Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie face următoarele precizări:
În primul rând, în cazul unui accident de circulaţie, dacă se stabileṣte culpa conducătorului auto, acesta va răspunde pentru delictul comis în conformitate cu prevederile ce reglementează instituţia răspunderii civile delictuale. Poliţa de asigurare preia obligaţia de despăgubire în limitele ṣi în condiţiile stabilite în actul normativ ce reglementează asigurarea R.C.A., această asigurare fiind obligatorie.
În cazul în care întinderea prejudiciului depăşeşte nivelul reglementat prin legea R.C.A., diferenţa este suportată de autorul accidentului. Prin nivel reglementat prin lege nu înţelegem numai plafonul maxim, ci şi suma rezultată prin aplicarea metodelor de calcul impuse în actul normativ la care facem referire.
Intenţia legiuitorului ce rezultă din actualele reglementări în domeniul R.C.A., respectiv proiectul de lege aprobat de Senatul României privind asigurarea R.C.A. ṣi O.U.G. nr. 54/2016 privind stabilirea despăgubirilor, adoptată de Guvern în luna septembrie 2016, este una clară ṣi anume de stabilire a două metode de soluţionare a aspectelor ce ţin de despăgubire, respectiv o metodă amiabilă, supusă unor criterii generale de evaluare ṣi o metodă judecătorească, supusă normelor generale de drept, în deplină concordanţă cu jurisprudenţa naţională, dar ṣi a C.E.D.O. şi C.J.U.E.
Cu toate acestea, A.S.F. elaborează un proiect de norme pentru aplicarea O.U.G. nr. 54/2016 prin care arată că nu înţelege care este intenţia legiuitorului actual în România ṣi mai mult, încalcă normele privind tehnica legislativă, întrucât actul normativ elaborat de această instituţie conţine prevederi care depăṣesc limitele actului normativ principal. Prin articolul care reglementează stabilirea despăgubirilor, nu se face diferenţa între procedura amiabilă ṣi cea judecătorească de evaluare, situaţie ce creează o confuzie ṣi implicit poate genera abuzuri în aplicarea legii. Mai mult, norma, ca act normativ emis în executarea Ordonanţei Guvernului, poate aduce anumite elemente de detaliu în raport cu criteriile generale stabilite de actul normativ principal ṣi nicidecum nu pot aduce criterii noi de stabilire a despăgubirilor.
Astfel, în art. 6.7 din proiectul normelor A.S.F. intitulat “Vătămările corporale sau decesul“ se arată că:
(1) La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămărilor corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:
c) daunele morale se evaluează pe baza punctajului comunicat de către Institutul Naţional de Medicină Legală și publicat de către A.S.F. pe site-ul propriu.
Mai mult, la literele “a” ṣi “b” se introduc criterii de evaluare a daunelor materiale care nu sunt prevăzute în actul normativ principal.
Totodată la pct. (2) se arată că: În cazurile în care despăgubirile sunt stabilite prin hotărâre judecătorească, asigurătorul R.C.A. acordă despăgubiri în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitivă.
După cum putem vedea, prevederea de la pct. 2, aṣa cum este formulată, nu înlătură textul de la pct. 1 privind stabilirea despăgubirilor, ci stabileṣte numai obligativitatea plăţii odată cu rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Considerăm că această modalitate extrem de deficitară ṣi în contradicţie totală cu principiile ṣi regulile privind tehnica legislativă, prin care A.S.F. încearcă să impună noi reguli privind stabilirea despăgubirilor, în contradicţie cu intenţia legiuitorului ṣi cu regulile generale privind înfăptuirea justiţiei în România, ne arată, fie reaua credinţă a acestei instituţii, care acoperă de fapt interesele asiguratorilor, fie o gravă carenţă profesională a celor îndrituiţi să ducă la îndeplinire obligaţiile A.S.F. privind elaborarea normelor proprii.
Atât Guvernul prin actul normativ elaborat, cât ṣi specialiṣtii în medicină legală, disciplină ce are rolul de a asigura legătura între ṣtiinţele medicale ṣi drept, subliniază necesitatea particularizării cazurilor pentru stabilirea despăgubirilor ṣi nicidecum nu limitează această profundă ṣi deosebit de importantă procedură la o simplă încadrare în anumite criterii prestabilite ṣi cu caracter generalist.
Astfel O.U.G. nr. 54/2016 prevede că: despăgubirile se pot ajusta în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte”. Totodată se arată că “punctajul pentru suferinţele cauzate prin vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii persoanelor include numai prejudiciile legate de durerile fizice; pentru prejudiciile legate de traumele psihice, persoana prejudiciată poate aduce documente în dovedirea acestora.
Deasemenea, specialiṣtii în medicină legală afirmă că “aceste bareme nu vor fi folosite mecanicist, ci aplicate de la caz la caz, în raport cu argumentarea situaţiilor de variabilitate individuală.”
Cu toate că există aceasta abordare, atât legislativă, cât ṣi doctrinară, în sensul necesităţii individualizării evaluărilor în fiecare caz atunci când vorbim de procedura judecătorească de stabilire a despăgubirilor, A.S.F. se încăpăţânează să forţeze norma juridică ṣi să impună un sistem total abuziv ṣi în contradicţie cu normalitatea juridică internă dar mai ales cu jurisprudenţa C.E.D.O.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei .
Totodată I.C.C.J., printr-o jurisprudenţă constantă, arată că “Problema stabilirii despăgubirii pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi ṣi valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea ori suferinţa fizică încercată de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciere ṣi evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează ṣi pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instanţelor de judecată”.
Mai mult, aplicarea unui tratament diferit victimelor accidentelor rutiere, în comparaţie cu victimele altor tipuri de evenimente, se traduce prin încălcarea normele constituţionale privind egalitatea în drepturi, dar ṣi a normelor privind discriminarea. Arătăm că încă din 10 decembrie 1948, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia universală a drepturilor omului, prin care se acordă tuturor oamenilor aceleaşi drepturi.
Aceste drepturi sunt consfiintite şi în art. 16 din Constituţia României:
(1)Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2)Nimeni nu este mai presus de lege.
Trebuie subliniat că modalitatea de evaluare a traumelor pe baza de punctaj, ce reprezintă o evaluare diferită de cea prin zile de îngrijire medicală, nu este o modalitate oficială de evaluare medico-legală întrucât nu se regăseṣte în legea de organizare a medicinii legale ṣi reprezintă numai un “instrument de lucru, cu valoare orientativă şi nu absolută, în evaluarea gravităţii leziunilor traumatice” .
Cu privire la toate aceste aspecte, Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie a sesizat A.S.F. prin adresa nr. _____ din data de_______, înregistrată la această instituţie cu nr. _________, însă nu a primit nici un răspuns până în prezent.
Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie ṣi-a manifestat permanent intenţia de a participa cu specialiṣti la elaborarea de strategii dar ṣi de acte normative în domenii ce privesc drepturile persoanelor vătămate în accidente de circulaţie, dar ṣi de siguranţă rutieră.

 

comunicat de presa