„- Încă ne rugăm pentru odihna sufletelor adormiţilor robilor lui Dumnezeu, decedaţi în accidente de circulaţie”… Astfel au rostit azi, preoţii bisericii Sf. Gheorghe cel Nou din Bucureşti, unde, ca în fiecare an, membrii Asociaţiei Victimelor Accidentelor de Circulaţie – AVAC România, au cinstit memoria celor ce au plecat mult prea devreme dintre noi, ca urmare a ceea ce constituie, potrivit preşedintelui AVAC – Cătălin Codescu, „un imens motiv de îngrijorare şi un nedorit prim loc în ierarhia europeană a accidentelor rutiere soldate cu persoane decedate”.
Şi ne vom ruga încă, şi nu numai, având în suflet speranţa că atât cei ce au obligaţia să creeze cadrul legal, dar şi cei ce participă zilnic la traficul rutier, pieton, biciclist, conducător auto sau administrator al drumului, vor conştientiza că şi pe drumurile publice din România trebuie să se poată circula în siguranţă!
Dumnezeu să-i odihnească!